Dor de Tine, Doamne ! (1)


Lumină pentru candela din suflet

În copilărie iubeam lumea şi frumuseţea ei. Iubeam pomii şi grădinile înverzite, iubeam câmpiile şi toată lu­mea lui Dumnezeu: cât de frumos este ea alcătuită. Îmi plăcea să privesc strălucirea norilor, să-i văd trecând în înălţimile azurii. Dar de când am cunoscut pe Domnul meu şi El a robit sufletul meu, totul s-a schimbat în sufle­tul meu şi nu mai vreau să privesc la această lume, căci sufletul meu este neîncetat atras spre acea lume în care trăieşte Domnul. Ca o pasăre în colivie aşa se chinuie su­fletul meu pe pământ. Aşa cum pasărea doreşte să zboare din colivia ei strâmtă spre tufişurile dese, aşa este aprins şi sufletul meu de dorinţa de a vedea din nou pe Domnul, căci El a atras sufletul meu şi acesta tânjeşte după El şi strigă:

Unde eşti Tu, Lumina mea? Vezi că Te caut cu lacrimi. Dacă nu mi Te-ai fi arătat, n-aş fi putut să Te caut astfel. 

Vezi articol original 145 de cuvinte mai mult

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s